Banca Mondială va finanța crearea în Moldova a așa-zisului Fond pandemic

08 iulie 2024, 13:03

Republica Moldova urmează să primească aproape 10 milioane de dolari din partea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (structură de creditare din cadrul Băncii Mondiale),ca să creeze Fondul fiduciar pentru prevenirea, pregătirea și răspunsul în caz de pandemii sau așa-zisul Fond pandemic. Un proiect de lege pentru ratificarea acordului de grant a fost avizat luni, 8 iulie, de Guvern, informează zvon.md 

Potrivit documentului, Din cele aproape 10 milioane de dolari, 5,6 milioane vor fi gestionate de Ministerul Sănătății, iar 4,38 milioane de dolari - de către Biroul de țară al Organizației Mondiale a Sănătății. Banii urmează a fi folosiți pentru finanțarea activităților legate de renovarea infrastructurii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, construirea unor depozite, dezvoltarea rețelei de laboratoare de sănătate publică și dotarea acestora cu echipamentul necesar, pentru asigurarea funcțiilor de avertizare și supraveghere timpurie.

Fondul fiduciar pentru prevenirea, pregătirea și răspunsul în caz de pandemii reprezintă un parteneriat al mai multor părți interesate, înființat de Banca Mondială în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății și alți parteneri. Inițiativa a fost lansată în noiembrie 2022, la reuniunea G20. Fondul urmează să devină o completare la setul de instrumente internaționale de finanțare a domeniului sănătății, o primă platformă multilaterală dedicată investițiilor în prevenirea potențialelor pandemii în țările cu venituri mici și medii.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo