Băncile rusești au obținut profituri record anul trecut. Cum au reușit asta

30 ianuarie 2025, 17:39

Băncile comerciale ruseşti au încheiat anul 2024 cu profituri anuale record de 4.000 de miliarde ruble (40,7 miliarde dolari),a anunţat joi Banca Centrală a Rusiei, pe măsură ce sectorul financiar rusesc continuă să îşi revină de pe urma sancţiunilor, profitând de dobânzile mari şi o creştere solidă a activităţii de creditare, scrie Digi24.ro

Dobânda de politică monetară, majorată de Banca Rusiei la 21%, cel mai ridicat nivel de la venirea la putere a preşedintelui Vladimir Putin, a impulsionat marjele din dobânzi ale băncilor comerciale, chiar dacă ritmul de creştere al creditării începe să se reducă, pe măsură ce costurile mari de creditare descurajează unele companii să caute finanţare pentru unele proiecte, preferând în schimb să păstreze banii în depozite.

Într-un raport publicat joi, Banca Rusiei a subliniat că, exceptând profiturile generate de subsidiare şi reevaluarea negativă a obligaţiunilor, profiturile sectorului bancar din Rusia s-ar ridica la 3.400 de miliarde ruble. Instituţia nu a dezvăluit însă datele referitoare la profiturile băncilor ruseşti în anul 2023. În plus, Banca Rusiei a avertizat deja că profiturile generate de bănci se vor reduce în 2025, pe măsură ce riscurile se înmulţesc şi marjele se diminuează. German Gref, director general la Sberbank, liderul sectorului bancar rusesc, a catalogat dobânzile mari drept o "provocare colosală" pentru firme şi bănci în timp ce Andrey Kostin, omologul său de la VTB, a doua mare bancă rusească, a apreciat că reglementările mai stricte vor afecta şi ele profiturile băncilor.

În raportul său, Banca Rusiei a precizat că veniturile din dobânzi au crescut cu 11% până la 6.700 miliarde ruble în 2024. Însă ritmul de creştere al creditării pe segmentele companii, consumatori şi credite ipotecare a încetinit în 2024, a adăugat Banca Rusiei.

Cea mai semnificativă încetinire s-a înregistrat la creditele ipotecare, unde ritmul de creştere a încetinit până la 12,4% anul trecut, de la un avans record de 34,5% în 2023. Creditele ipotecare acordate, în valoare de 4.900 de miliarde ruble, au fost cu aproape 40% mai mici decât în 2023.

Cu toate acestea, Alexander Danilov, directorul departamentului de reglementare şi analiză din cadrul Băncii Rusiei, a ţinut să sublinieze că nu ar trebui făcute comparaţii cu 2023, deoarece acel an a fost unul "excepţional" în termeni de supraîncălzire a economiei şi volum colosal al sprijinului oferit de stat. Majorarea cheltuielilor guvernamentale, în contextul războiului din Ucraina, a impulsionat ritmul de creştere economică al Rusiei, dar a alimentat şi inflaţia, ceea ce a forţat Banca Rusiei să ducă dobânda de bază la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani.

Ritmul de creştere al creditelor acordate companiilor a fost de 17,9% în 2024, fiind temperat de o majorare cu 4,1% a volumului creditelor neperformante, chiar dacă ponderea creditelor neperformante în totalul creditelor a scăzut până la 3,8%, odată cu extinderea portofoliilor de credite. Un important centru de reflexie care consiliază guvernul de la Moscova a avertizat săptămâna trecută că Rusia ar putea să se confrunte cu un val de insolvenţe în rândul companiilor în acest an, pe măsură ce ponderea firmelor cu datorii riscante s-a dublat în 2024 şi multe companii mari s-au plâns de efectele dobânzilor mari asupra costurilor lor de creditare.


Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și caliativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo