
Un bărbat în vârstă de 43 de ani din Fălești a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru încălcarea ordonanței de protecție emisă în favoarea fostei sale soții și a copiilor minori, într-un caz de violență domestică.
Potrivit oamenilor legii, în doar câteva zile — 28, 30 și 31 mai 2025 — inculpatul s-a apropiat intenționat de victime, încălcând interdicțiile instanței, prezentându-se atât la locul de muncă al fostei soții, cât și la domiciliu.
Astfel, el a mers la atelierul unde lucra femeia și a inițiat un conflict verbal. Două zile mai târziu, bărbatul a strigat la fereastra apartamentului victimei situat la etajul 1 al blocului, iar pe 31 mai a repetat comportamentul agresiv.
El a manifestat un comportament agresiv, fiind în stare de ebrietate, ceea ce a creat teamă și insecuritate în rândul membrilor familiei, inclusiv al copiilor.
Victima a fost nevoită să angajeze o companie privată de pază pentru protecție suplimentară, iar în toate cele trei situații a apelat la ajutorul companiei de securitate prin butonul de alarmă, dar și la intervenția poliției.
Ca urmare a examinării probelor prezentate de procurori și organul de urmărire penală, instanța a pronunțat sentința de condamnare a bărbatului.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ