Blocul "Împreună" îi cere Maiei Sandu destituirea mai multor miniștri. Pe cine susțin în alegeri

30 octombrie 2024, 12:00
blocul

Blocul "Împreună" a dat de înțeles că Maia Sandu, candidatul PAS, are o șansă reală să convingă cetățenii să îi dea votul în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale dacă aceasta va garanta îndeplinirea a 7 condiții, printre care și destituirea din funcții a câtorva miniștri.

"Un lider adevărat nu se distanțează, ci își asumă responsabilitatea pentru cei pe care i-a investit cu putere. Considerăm că aveți o șansă reală să convingeți cetățenii noștri să vă dea votul dacă veți garanta:

1.⁠ ⁠Eliminarea miniștrilor compromiși și ineficienți din guvern (MIDR, MAI, MA, MJ, ME),precum și a șefilor de agenții și întreprinderi de stat;

 

2.⁠ ⁠Revizuirea reformei justiției și urmăririi penale;
3.⁠ ⁠Măsuri de protecție a cetățenilor Republicii Moldova de birocrație și corupție;
4.⁠ ⁠Politici economice și fiscale pozitive care vor proteja interesele oamenilor simpli și a cetățenilor din diasporă, prin:
- introducerea moratoriului la controlul fiscal și de stat al micului business;
- o nouă politică fiscală pentru afacerile mici, similară regimului fiscal din România;
- anularea restricțiilor la achiziția bunurilor imobile/mobile din cauza cerințelor excesive cu privire la proveniența banilor;
- o nouă lege a diasporei care va garanta protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor din străinătate, va facilita prin stimulente fiscale revenirea cetățenilor acasă și va proteja investițiile diasporei în economia Republicii Moldova;
5.⁠ ⁠Un dialog sincer cu agricultorii aflați în dificultate și adoptarea unor măsuri de susținere similare celor din statele Uniunii Europene;
6.⁠ ⁠Anularea competențelor excesive ale Agenției Naționale pentru Integritate și eliminarea abuzurilor în raport cu aleșii locali;
7.⁠ ⁠Implementarea principiilor descentralizării și autonomiei patrimoniale și financiare ale Autorităților Publice Locale pentru a schimba modul de guvernare a localităților noastre și a elimina orice risc de șantaj politic al primarilor și aleșilor locali", sunt garanțiile pe care le cer Blocul "Împreună", candidatului Maiei Sandu.
Totodată, Blocul "Împreună" a îndemnat cetățenii să voteze împotriva candidatului PSRM, Alexandru Stoianoglo:

 

 

"Aceste alegeri nu sunt despre dezamăgirile și regretele noastre – aceste alegeri sunt despre viitorul milioanelor de cetățeni ai Republicii Moldova.

 

Facem apel la susținătorii Blocului „Împreună”, la toți cetățenii dezamăgiți și indeciși, toți cei care nu au votat în turul întâi, facem apel către cetățenii care au votat alți candidați în semn de protest: ieșiți masiv în turul doi și votați împotriva cumpărării voturilor, împotriva crimei organizate, împotriva lui Ilan Șor, Igor Dodon, Veaceslav Platon și a candidatul lor, Alexandru Stoianoglo".

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo