Bune practici pentru includerea migranților în sistemul de sănătate din Lituania, preluate de Moldova

28 octombrie 2024, 20:43
LITUANIA

Specialiști în domeniul sănătății din Republica Moldova au învățat de la colegii din Lituania bune practici privind integrarea migranților în sistemul de sănătate și asigurarea accesului echitabil la servicii medicale pentru grupurile vulnerabile de migranți și refugiați. În cadrul unei vizite de lucru de două zile în Litania, specialiștii din Moldova au obținut informații care vor servi ca bază pentru elaborarea de politici și implementarea reformelor în cadrul sistemului de sănătate, având ca obiectiv incluziunea, precizează un comunicat de presă al OIM Moldova, citat de IPN.

Vizitele efectuate la Centrul de Cazare a Migranților din Vilnius și la Centrul de Înregistrare a Străinilor din Pabradė au oferit reprezentanților Moldovei o perspectivă mai detaliată asupra prestării serviciilor, în timp ce Centrul de Informare privind Migrația gestionat de OIM a evidențiat sprijinul Lituaniei pentru integrarea migranților prin cursuri de limbă, consiliere juridică și servicii psihologice, se arată în comunicat.

Potrivit lui Ester Ruiz de Azua, șefa misiunii OIM Moldova, vizita de studiu în Lituania marchează un pas semnificativ în angajamentul OIM de a îmbunătăți accesul la serviciile de sănătate pentru migranți și refugiați în Moldova. „Prin învățarea din cele mai bune practici ale Lituaniei, ne propunem să consolidăm sistemul de sănătate din Moldova și să ne asigurăm că străinii, indiferent de situația lor, primesc îngrijirea și sprijinul pe care le merită. Această colaborare demonstrează responsabilitatea noastră comună de a crea un sistem de sănătate incluziv, care nu lasă pe nimeni în urmă”, a declarat șefa misiunii OIM Moldova.

Tatiana Ciumaș, șefa adjunctă a Inspectoratului General pentru Migrațiune, a remarcat că în cadrul vizitei au avut loc discuții la nivel de experți, schimb de bune practici privind cadrul juridic, statisticile și politicile preconizate pe probleme de integrare. Partea lituaniană a apreciat eforturile Republicii Moldova în gestionarea crizei cauzate de războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei.

„Vom continua să sprijinim durabilitatea și incluziunea socială, consolidând angajamentul nostru față de un sistem de sănătate incluziv și receptiv, care să răspundă nevoilor tuturor locuitorilor țării", a menționat Miljana Grbic, reprezentanta OMS în Republica Moldova.

Totodată, în contextul examinării capitolului 24 cu Comisia Europeană, Republica Moldova și-a stabilit obiectivul de a revizui accesul la serviciile de sănătate pentru anumite categorii de străini. Respectiv, Lituania, ca țară afectată de criza migrației, este un bun exemplu care trebuie analizat din perspectivă națională la stabilirea politicilor viitoare, precizează OIM în comunicatul de presă remis.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo