Cancelarul german Olaf Scholz şi-a îndemnat concetăţenii la unitate şi optimism pentru 2025 în discursul de Anul Nou, deşi cancelarul însuşi se confruntă cu o serie de crize şi presiuni semnificative, în perspectiva alegerilor anticipate, relatează marţi dpa, citează Agerpres.
"Puterea vine din solidaritate. Şi suntem o ţară care rămâne unită", a declarat Scholz în discursul preînregistrat de Anul Nou, difuzat marţi.
El a dat ca exemplu reacţia publicului după recentul atac din piaţa de Crăciun din Magdeburg, în care cinci persoane au murit şi peste 200 au fost rănite, mulţumindu-le tuturor lucrătorilor din serviciile de urgenţă şi amintind că şi oamenii obişnuiţi s-au oferit spontan să ajute.
"Aşa suntem. Aşa este Germania", a spus Scholz. "Nu suntem o ţară a antagonismului şi a neînţelegerilor, ci o ţară a comuniunii".
Cancelarul german a evocat totodată în discursul său de Anul nou poziţia Germaniei ca a treia economie a lumii, afirmând că o parte din această "poveste de succes" include mulţi lucrători din alte ţări ce contribuie la dezvoltarea naţiunii.
El i-a îndemnat, în fine, pe germani să voteze la alegerile anticipate din 23 februarie, convocate după destrămarea coaliţiei sale tripartite.
"Cum continuă lucrurile în Germania depinde de voi, cetăţenii. Nu proprietarii reţelelor sociale decid acest lucru", a adăugat Scholz, în ceea ce mulţi probabil vor considera o aluzie la antreprenorul miliardar Elon Musk, deşi Scholz nu i-a menţionat numele, a mai consemnat dpa.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.