Caz şocant în România: Directorul unei şcoli ONG, expert în educaţie, prins in timp ce viola un copil

22 iulie 2024, 14:17

Lajos Kristof, un cunoscut expert în educaţie, director al unei şcoli ONG din România, a fost arestat de oamenii legii, după ce a fost prins în timp ce viola un copil în vârstă de 14 ani. Bărbatul acuzat de pedofilie, are 39 de ani şi era supranumit şi "antrenorul de genii" pentru că lucra, în mod special, cu copiii supradotaţi. Potrivit presei române, individul folosea banii donaţi ONG-ului său, de către marile companii, pentru escorte de lux, iar în faţa oamenilor legii, acesta a decalrat că se afla într-o stare de somnambulism când a violat minorul. 

Potrivit jurnaliştilor de la bugetul.ro, victima lui Lajos Kristof  era unul dintre elevii săi de la școala-ONG pe care o coordona, în  Bucureşti. Așa-zisul "mentor" era cunoscut ca un " reformator al educației". Totuși, în spatele aparenței pe care a creat-o în spațiul public, realitatea faptelor sale denotă o lipsă totală de umanitate. Păcălea oamenii și firmele mari să facă donații pentru copii, dar ce făcea cu banii este o cu totul altă poveste.

" Mentorul"  și-a făcut povestea în jurul faptului că a fost abandonat, la vârsta de 3 ani, de mama sa. Ulterior, a devenit cunoscut pentru mai multe proiecte educaționale, cel mai mare dintre ele fiind Amias Small School, din apropierea de Piața Amzei, din Capitală. Primise sponsorizări enorme, inclusiv de la un mare distribuitor de energie, dar banii nu îi mai ajungeau. Motivul este simplu: din sumele donate pentru ONG, ducea o viață de lux! Își plătea chiria într-o zonă bună, mâncarea, cu cardul firmei, dar mai ales escortele de lux! S-a dat de gol chiar la șoferii de UBER, care nu-l recunoșteau și habar n-aveau că acest om lucra cu copii!

Nu mergea cu autobuzul niciodată, ci doar cu taxi sau mașinile părinților. În ochii lor, părea un sfânt care vrea să-i ajute pe cei mici să se dezvolte intelectual. Li se promiteau cursuri de muzică, pictură și teatru. Abia acum, după ani buni, a ieșit la iveală că îi atingea pe minori. Sursele Bugetul.ro susțin că ar fi avut o influență extrem de mare asupra lor, atingeri care nu păreau deloc firești, dar mamele și tații nu s-au gândit niciodată atât de departe.

 

Donațiile de mii de euro pe care le încasa Lajos Kristof

 

Amias Small School, afacerea pe care a numit-o după un copil cu care lucra, s-a închis definitiv, după ce Lajos Kristof a fost reținut pentru 24 de ore. Cu doar câteva zile înainte de a fi prins în flagrant cu minorul de 14 ani, cerea încă 20.000 de lei de la oamenii creduli:

" În doar două luni, împreună am reușit să strângem 35.000 de euro pentru acest proiect minunat! Suntem la un pas de a finaliza ceea ce ne-am propus, dar mai avem nevoie de încă 20.000 de lei pentru a dota și renova complet spațiul nostru " afirma Lajos.

Potrivit presei din România, Lajos este bănuit că ar fi violat şi fratele victimei sale. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo