Pixuri, hârtie, termos, odorizante pentru automobile, spoturi video, broșuri promoționale în diferite limbi - toate aceste produse vor fi procurate de Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie și referendumul, care va avea loc în aceeași zi.
CEC deja a anunțat licitație pentru procurarea rechizitelor de birou, dar și pentru campania de informare, iar în total, pentru aceste servicii s-au alocat aproape 2,5 milioane de lei.
Servicii de realizare a campaniei de informare pentru alegeri
Pentru servicii de realizare a campaniei de informare pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024 CEC a alocat 1 247 000 lei. Banii sunt repartizați, după cum urmează:
De exemplu, la capitolul materiale promoționale, CEC își propune să procure căni, breloc pentru chei, suport metalic pentru geantă, odorizante pentru automobile, termos, pungi din stofă, toate aceste produse vor conține logoul campaniei de promovare.
La capitolul materiale tipografice, CEC își propune să facă mai multe broșuri în limba română, rusă, ucraineană, bulgară, găgăuză atât pentru cetățenii care vor vota în Moldova, cât și pentru cei de peste hotare.
Rechizite de birou destinate organelor electorale
Pentru procurarea rechizitelor de birou destinate organelor electorale inferioare pentru organizarea alegerilor prezidențiale din 20 octombrie 2024, CEC a alocat 1 240 000 lei. Lista obiectelor procurate este una lungă și include saci de hârtie, mape, plicuri, clame, pixuri, șireturi pentru ecusoane, creioane, ascuțitoare, hârtie și altele.
Potrivit site-ului de achiziții, potrivit site-ului de achiziții, perioada de depunere a actelor deja s-a încheiat, acum se verifică ofertele.
Aboneză-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ
Aproape 306 milioane de lei va costa organizarea alegerilor prezidențiale și a referendumului din 20 octombrie 2024. Anunțul a fost făcut de către președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC),Angela Caraman.