Peste 400 de tone de semințe de grâu de toamnă, oferite de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) sunt distribuite în această săptămână la 175 de fermieri din raioanele grav afectate de secetă, printre care Ștefan Vodă, Comrat, Ceadîr-Lunga, Vulcănești, Cantemir, Cahul, Taraclia, Florești, Nisporeni și Telenești. Cantitățile distribuite variază între 30 și 90 kg per hectar, în funcție de gravitatea pierderilor suferite de agricultori, iar fiecare fermier poate primi până la 8 tone de semințe.
La evenimentul de distribuire a semințelor, a fost prezent secretarul de stat Vasile Șarban, care a subliniat importanța acestui ajutor, menționând că această inițiativă este parte a unui efort mai amplu de susținere a agriculturii naționale.
Potrivit Ministerului Agriculturii, finanțat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare și Guvernul Elveției, proiectul "Sprijin de urgență pentru producătorii agricoli în contextul crizei socio-economice și energetice" asigură semințe de calitate superioară, rezistente la secetă, boli și temperaturi extreme, pentru a ajuta fermierii să-și revină după pierderile suferite.
Începând din 2022, au fost distribuite fermierilor din întreaga țară inputuri agricole esențiale, precum semințe de porumb, fertilizanți, semințe de lucernă, semințe de legume, tuberculi de cartofi și furaje pentru animale. Programul de sprijin de urgență, care va continua până în decembrie 2024, beneficiază aproximativ 17.000 de fermieri și gospodării casnice.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ