Centrala nucleară de la Cernobîl a rămas fără energie electrică după un atac rus, anunțǎ Ministerul Energiei din Ucraina

02 octombrie 2025, 08:02

Alimentarea cu energie electrică a structurii de izolare care adăposteşte partea centralei nucleare de la Cernobîl distrusă în timpul catastrofei nucleare din 1986 a fost întreruptă în urma unui bombardament rus, a anunţat miercuri Ministerul Energiei din Ucraina, informează AFP.

„Din cauza bombardamentelor ruseşti asupra infrastructurilor energetice din regiunea Kiev, a fost declarată o situaţie de urgenţă în instalaţiile centralei nucleare de la Cernobîl”, a anunţat Ministerul Energiei din Ucraina pe Telegram.

„În urma supraîncărcării, noul înveliş de siguranţă, o instalaţie cheie care izolează al patrulea reactor distrus al centralei nucleare de la Cernobîl şi împiedică eliberarea de materiale radioactive în mediu, a rămas fără alimentare cu energie electrică”, a precizat ministerul, adăugând că specialiştii se străduiesc să restabilească curentul electric.

Ministerul nu a precizat care ar fi consecinţele întreruperii alimentării cu energie electrică.

Noul înveliş de securitate – sau Arca de la Cernobîl –, finalizat în 2016, este o structură metalică vastă care acoperă rămăşiţele reactorului numărul 4 şi împiedică eliberarea de materiale radioactive.

Un atac cu drone ruseşti l-a avariat în februarie, fără a provoca o creştere a radiaţiilor, potrivit autorităţilor ucrainene.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo