Alinierea politică a Ungariei la China îi aduce beneficii economice enorme. Beijingul copleșește Budapesta cu investiții, în special în domeniul vehiculelor electrice și al bateriilor, notează Politico. Relația strânsă dintre Xi Jinping și Viktor Orbán a fost pusă în evidență săptămâna trecută, în timpul turneului european al liderului chinez. Prima din ultimii cinci ani vizită a liderului chinez s-a încheiat în Ungaria, printr-un contrast puternic față de începutul călătoriei, la Paris, care a fost umbrit de o întâlnire tensionată cu președintele francez Emmanuel Macron pe tema comerțului și războiului din Ucraina.
În ciuda faptului că guvernează o țară care este membră a Uniunii Europene de 20 de ani, premierul ungar Viktor Orbán se identifică mai mult cu Xi decât cu colegii săi din cadrul blocului, iritând adesea birocrația europeană, respingând politicile sociale și de imigrație ale acesteia și denunțând criticile ei la adresa regresului guvernului său în ceea ce privește statul de drept.
În urma acordurilor dintre cei doi lideri, în Ungaria urmează să fie construită o nouă fabrică de vehicule electrice chineze, construită de Great Wall Motor (GWM) la Pécs. Un alt gigant chinez de automobile electrice - BYD - a început deja să construiască prima sa fabrică europeană la Szeged, un oraș din sudul Ungariei, aproape de granița cu Serbia, un alt aliat chinez, care va produce aproximativ 200.000 de mașini anual.
Firmele chineze au investit în Ungaria 16 miliarde de euro, ceea ce face din China investitorul nr. 1 al țării, a declarat ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó.
”Privim cooperarea noastră cu China ca pe o șansă și o oportunitate uriașă”, a spus el.
China vede în Ungaria un aliat într-un moment în care multe alte țări din UE sunt din ce în ce mai precaute față de Beijing, precum și un centru de producție care le va permite producătorilor săi de automobile să evite eventualele tarife vamale impuse de UE. Chiar în această vară, Comisia Europeană urmează să facă publice rezultatele investigației sale antisubvenție privind vehiculele electrice chinezești și să impună noi taxe pentru aceste vehicule.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ