
China impune restricţii la achizițiile publice de echipamente medicale din UE, ca represalii la măsurile similare impuse de Bruxelles luna trecută, relatează Reuters.
Tensiunile dintre Beijing şi Bruxelles s-au intensificat, Uniunea Europeană impunând taxe vamale asupra vehiculelor electrice fabricate în China, iar Beijingul impunând taxe vamale asupra coniacului provenit din UE.
Uniunea Europeană a anunţat luna trecută că interzice companiilor chineze să participe la licitaţiile publice ale UE pentru aparate medicale în valoare de 60 de miliarde de euro sau mai mult pe an, după ce a ajuns la concluzia că firmele din UE nu beneficiază de acces echitabil în China.
Măsura anunţată de Comisia Europeană este prima luată în cadrul instrumentului privind achiziţiile publice internaţionale, care a intrat în vigoare în 2022 şi vizează garantarea accesului reciproc la piaţă.
„Din păcate, în ciuda bunăvoinţei şi sincerităţii Chinei, UE a insistat să urmeze propria cale, luând măsuri restrictive şi ridicând noi bariere protecţioniste”, a declarat Ministerul chinez al Comerţului într-un comunicat publicat duminică. „Prin urmare, China nu are altă opţiune decât să adopte măsuri restrictive reciproce”, a anunţat ministerul.
Biroul Delegaţiei UE la Beijing nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.
China va limita, de asemenea, importurile de dispozitive medicale din alte ţări care conţin componente fabricate în UE reprezentând peste 50% din valoarea contractului, a anunţat Ministerul Finanţelor. Aceste măsuri vor intra în vigoare încă de duminică.
Ministerul Comerţului a precizat că produsele companiilor europene din China nu sunt afectate.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ