China a anunţat vineri că va lua „toate măsurile necesare” după ce SUA au anunţat că intenţionează să restricţioneze sau chiar să interzică dronele chineze în numele securităţii naţionale, relatează Agerpres.ro.
Guvernul american a lansat joi o consultare publică ce ar putea duce la interzicerea vânzării de drone comerciale sau de piese detaşate provenind din China sau din Rusia.
Principalul producător mondial de drone pentru publicul larg este compania chineză DJI, care devansează de departe alţi producători.
„China s-a opus în permanenţă în mod ferm ca SUA să îşi extindă în exces conceptul de securitate naţională, interferând şi restrângând schimburile economice şi comerciale normale”, a reacţionat vineri Mao Ning, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe chinez în timpul unei conferinţe de presă.
„Vom lua toate măsurile necesare pentru a proteja în mod ferm drepturile şi interesele noastre legitime”, a subliniat Mao Ning.
Consultarea publică americană urmează să se încheie pe 4 martie. Decizia finală va reveni prin urmare noii administraţii a preşedintelui ales Donald Trump.
DJI anunţase în octombrie într-un comunicat că a dat în judecată Departamentul american al Apărării. Producătorul chinez reproşează Washingtonului că l-a desemnat drept o „companie militară chineză”.
„DJI nu este nici deţinută, nici controlată de armata chineză”, ea este o „companie privată şi nu ar trebui clasată în mod eronat drept companie militară”, a pledat societatea chineză.
Abonează-te la canalul nostrud e TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ