Chișinău: Iluminatul public, deconectat în anumite zone din cauza avariilor. Circulația transportului public ar putea fi oprită temporar
16 septembrie 2024, 12:38
NewTV.md
Primăria municipiului Chișinău anunță că din cauza pagubelor provocate de ploi, mai multe rețele de iluminare publică au fost avariate, astfel, acestea vor rămâne deconectate până la remedierea acestora, pentru a preveni riscurile de electrocutare. De asemenea, primăria mai anunță că circulația transportului public ar putea fi oprită temporar în anumite sectoare din cauza ploilor puternice.
,,În comun cu antreprenorii care efectuează lucrări în cadrul proiectelor de reabilitare a infrastructurii rutiere și pietonale, au fost luate măsuri suplimentare pentru a limita efectele averselor. Acestea includ îngrădirea șantierelor pentru a preveni deplasarea materialelor de construcție pe drumurile publice.
În același timp, operatorii de transport public depun eforturi pentru a menține și a asigura transportarea pasagerilor, dar, în situații de criză, se poate lua decizia de a opri temporar circulația în zonele cu risc crescut,, mai precizează reprezentanții primăriei Capitalei.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ