Cinci bărbați, trimiși în judecată pentru organizarea migrației ilegale a peste 100 de ucraineni apți de luptă

12 februarie 2026, 10:23

 

Cinci bărbaţi din Tighina și Tiraspol, cu vârste între 34 și 43 de ani, acuzați de organizarea migrației ilegale spre Uniunea Europeană a peste 100 de bărbaţi ucraineni apți de luptă, au fost trimiși în judecată.

Potrivit anchetei, schema infracțională a început în 2022, când majoritatea plăților erau efectuate în valută tradițională. În 2023, operațiunile au luat amploare, iar plățile se făceau preponderent în criptomoneda Binance, între 4.000 și 10.000 de dolari pentru fiecare client contactat prin aplicația mobilă Telegram. Grupul ar fi obținut astfel un profit total de aproximativ 230 de milioane de lei.

Printre cei cinci inculpați se află și organizatorul grupului, aflat în arest preventiv. Ceilalți patru erau responsabili de transportarea migranților (doi bărbați) și de spălarea banilor (doi bărbați). O parte dintre aceștia fuseseră reținuți încă din iulie 2025, potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

La solicitarea procurorilor, judecătorul de instrucție a aplicat sechestru pe peste 750.000 de lei din contul în criptomonedă al unui membru al grupului și pe mijloace de transport în valoare de aproape 500.000 de lei.

Investigația arată că membrii grupului foloseau comunicații criptate și măsuri de ascundere a urmelor infracționale. Migranții erau ghidați prin Telegram și WhatsApp pentru a evita posturile de control din Ucraina și pentru a trece ilegal frontiera cu Moldova, în special prin regiunea din stânga Nistrului, uneori noaptea și cu mașini cu numere de Italia. Ulterior, aceștia erau transportați la Chișinău sau alte localități, de unde erau preluați pentru tranzitarea spre România.

Investigațiile continuă, inclusiv în alte peste 50 de cauze penale, iar trei co-organizatori urmează să fie anunțați în căutare.

Context:
Grupul avea peste 20 de membri: patru specializați în tranzacții cu criptomonede și spălarea banilor, iar 14 acționau ca călăuze. În ianuarie 2025, judecătoria Chișinău a pronunțat sentințe pentru organizator și un complice pentru fapte similare. Tot în 2025, procurorii au trimis în judecată alte două dosare vizând membri ai grupului, inclusiv doi taximetriști – tată și fiu.

 

În 2025 și 2026, PCCOCS a aplicat sechestre pe criptomonede și alte bunuri în valoare de peste 20,5 milioane de lei, legate de transportarea ilegală a peste 200 de ucraineni. Organizația subliniază că organizatorul, deși reținut în Spania și eliberat sub control judiciar, ar fi continuat indirect activitatea infracțională. Procurorii au solicitat extrădarea acestuia în Moldova.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo