Cinci poliţişti, condamnaţi la ani grei de închisoare pentru tortură

26 august 2024, 11:55

Cinci poliţişti din cadrul Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială "Fulger" au fost condamnaţi la închisoare, fiind acuzaţi de tortură.

Potrivit Procuraturii Generale, bărbaţii au vârstele de 32, 37, 38, 40 şi 47 de ani şi au primit între 8 şi 9 ani de puşcărie. 

"Potrivit acuzării, inculpatul de 40 de ani, activând în calitate de comandant de grupă în Brigada de Poliţie cu Destinaţie Specială " Fulger" , împreună cu ceilalți inculpați, colegi ai săi, pe perioada 27-29 septembrie 2013, au fost dislocați pe teritoriul raionului Rîşcani, fiind cazaţi într-un cămin. La 29 septembrie 2013, în jurul orei 14:00, acesta, aflându-se în sala de odihnă a căminului menționat, cu alţi colegi de serviciu, l-a chemat pe un minor şi, în timpul discuţiei cu acesta, l-a întrebat unde se află un alt elev. Pe motiv că minorul nu i-a răspuns, l-a supus unui tratament inuman şi degradant, manifestat prin aplicarea de lovituri cu pumnul în regiunea feţei şi corpului, cauzându-i, conform raportului de expertiză, vătămări corporale neînsemnate sub formă de echimoză pe mucoasa cavităţii bucale pe stânga

În aceeași zi, inculpatul, aflându-se în aceeași cameră de odihnă, fiind îmbrăcat în uniforma de serviciu şi fiind însoţit de către alt inculpat, l-a chemat pe un alt elev şi, numindu-l cu cuvinte necenzurate, l-a lovit cu pumnul în regiunea feţei. Ulterior, cu scopul de a-l pedepsi pe elev, toți cinci s-au îndreptat spre stadionul din preajmă. Făptașii l-au doborât la pământ, l-au maltratat, lovindu-l cu pumnii şi picioarele peste diferite părţi ale corpului. Ulterior, răsucindu-i mâinile la spate, l-au condus cu forţa în cămin, unde au continuat să îl maltrateze, cauzându-i echimoză a ochiului drept, excoriaţie a buzei. Ulterior, i-au spălat faţa de sânge şi l-au dus pe hol, unde unul din inculpați l-a strâns de gât şi i-a aplicat câteva lovituri cu picioarele peste cap. 

În timpul maltratărilor, inculpatul de 47 de ani a luat arma din dotare, automat de model „AKMS” încărcându-l cu cartuşe și a efectuat o împuşcătură în tavan. După aceasta, în timp ce minorul se afla la perete, aflându-se la un metru distanţă de ultimul, a îndreptat spre el arma din dotare încărcată, din care a efectuat o împuşcătură în direcţia piciorului stâng al victimei, cauzându-i excoriaţii a coapsei stângi, cât şi deteriorându-i pantalonii sportivi. În continuarea acţiunilor sale ilegale, inculpatul l-a electrocutat pe minor cu un aparat cu electroșoc. 

Într-un alt episod infracțional comis cu o zi mai devreme, inculpatul de 40 de ani, aflându-se în s. Borosenii Noi, raionul Rîşcani, fiind îmbrăcat în uniformă de serviciu şi echipat cu arma din dotare, după ce un ofițer de patrulare a oprit un automobil, s-a apropiat de acesta şi fără vre-o solicitare legitimă, l-a scos din salonul automobilului pe şofer, rupându-i tricoul. Pentru a-şi demonstra supremaţia, l-a imobilizat, lovindu-l cu picioarele încălţate în cizme, peste gambele ambelor picioare, cauzându-i echimoze şi hematoame pe ambele gambe, ce corespund categoriei -vătămări corporale uşoare ", mai precizează oamenii legii. 

Abonează-te la canalul nostrud e TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo