Şoferul maşinii care s-a răsturnat pe o stradă din sectorul Ciocana al Capitalei, vineri, 17 mai, este primarul satului Budeşti, Nina Costiuc. Din fericire, în urma accidentului, primarul a scăpat fără traumatisme grave, iar acum se simte bine şi îşi continuă activitatea, ne-a spus aceasta.
Potrivit Ninei Costiuc, accidentul în care a fost implicată s-a produs în timp ce era la volanul maşinei primăriei, iar aceasta a încercat să evite un alt accident. Astfel, a fost nevoită să accelereze, însă, a pierdut controlul volanului şi s-a lovit un cu alt automobil, iar în urma impactului, maşina în care era s-a răsturnat.
De asemenea, primarul spune că chiar dacă se afla în concediu, aceasta a continuat să muncească, iar în seara cu pricina se deplasa la un eveniment cultural dedicat Nopţii Muzeelor. Primarul a mai precizat că după cele întâmplate nu şi-a întrerupt activitatea şi că îşi contiună munca.
Amintim că accidentul s-a produs vineri, 17 mai, la intersecţia străzilor Milescu Spătaru cu Ginta Latină din sectorul Ciocana al Capitalei. Atunci un automobil s-a răsturnat după ce s-a ciocnit cu o altă maşină, iar oamenii legii au intervenit la faţa locului.