Cercetătorii din Republica Moldova și România vor beneficia de finanțare pentru proiecte comune de cercetare și inovare. Apelul de proiecte, cu valoarea totală de circa 90 de milioane de lei, a fost lansat în cadrul unei conferințe de presă de Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării al României, și Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
Proiectul va fi cofinanțat de Guvernele celor două state, de granturi urmând să beneficieze proiecte din mai multe domenii: digitalizare, industrie și spațiu; climă, energie și mobilitate; hrană, bioeconomie, resurse naturale, biodiversitate, agricultură și mediu; sănătate; cultură, creativitate și societate incluzivă; securitate civilă pentru societate. Durata maximă a unui proiect este de 24 de luni.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ
Proiectul va acoperi cheltuieli directe precum: cele de personal, de logistică, deplasare, precum și cheltuielile indirecte. Evaluarea propunerilor va fi efectuată de către experți internaționali care au titlul de doctor și cu experiență în domeniile de competență.
Ediția precedentă a acestei competiții de proiecte comune, lansată în anul 2023, a avut un buget total de 20 mln de lei românești. Propunerile de proiect au fost elaborate în următoarele domenii științifice: Științe exacte și inginerie; Științe sociale și umane; Științele vieții. Au fost depuse în total 179 propuneri de proiecte, dintre care 38 proiecte au fost selectate pentru finanțare.
Totodată, 11 experți români din diverse domenii științifice, au fost selectați ca membri în cadrul Consiliului Consultativ pentru Știință și Tehnologie care a evaluat 114 subprograme de cercetare depuse. Colaborarea moldo-română în domeniul cercetării și inovării are loc și prin intermediul unor schimburi de experiență și stagii de cercetare; expertizarea și recenzarea în cadrul propunerilor de proiect, publicațiilor științifice etc.