Constructorul auto francez Citroen va extinde, în toată Europa, operaţiunea de rechemare la service a automobilelor C3 şi DS3, care prezintă un pericol din cauza problemelor la airbag-urile Takata, un prim val de 98.000 de vehicule fiind de aşteptat să ajungă la service la finele lunii ianuarie, a anunţat marţi marca din cadrul grupului Stellantis, transmite AFP.
După repararea automobilelor Citroen şi DS din sudul Europei (Franţa, Italia, Spania şi Portugalia),campania de rechemare la service va fi extinsă pentru a include nordul Franţei şi Germania, Austria, Ungaria, Republica Moldova, Elveţia, Ucraina şi Irlanda, precum şi alte ţări europene în săptămânile următoare, relatează Agerpres
În total ar urma să ajungă la service peste 869.000 de vehicule dintre care 400.000 numai în Franţa, a precizat constructorul auto francez. Spre deosebire însă de prima campanie de rechemare la service, de data aceasta constructorul nu va mai cere proprietarilor să imobilizeze vehiculele până la repararea lor.
"Stellantis a urmărit cu atenţie situaţia vehiculelor C3 şi DS3 (produse între 2009 şi 2019) echipate cu aribag-uri Takata. Pe baza testelor pe teren şi analizelor de eşantion, datele disponibile în prezent indică un nivel de risc considerabil mai mic decât în regiunea de sud. De aceea, este vorba de o campanie standard şi nu de una de tip stop-drive", a explicat producătorul auto.
Primul val al acestei noi campanii de rechemare la service, care se va întinde până în luna mai, a fost lansată prin scrisorile trimise începând de luni, 20 ianuarie, şi care îi vizează în primul rând proprietarilor de vehicule care datează din 2009 şi 2010.
"Stellantis a decis să dea prioritate vehiculelor mai vechi din regiunea de nord, pentru că datele disponibile sugerează că aceste vehicule trebuie să fie tratate cu prioritate din cauza comportamentului componentelor chimice de-a lungul timpului", a explicat Stellantis.
Airbag-urile frontale Takata conţin o capsă pirotehnică posibil asamblată cu material pirotehnic neconform, care, în cazul unui accident în care airbag-urile frontale s-ar activa, ar putea provoca spargerea capsei pirotehnice şi declanşarea anormală a acestuia. În ultimul deceniu, peste 100 de milioane de airbag-uri Takata au fost înlocuite din cauza temerilor că ar putea exploda.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ