CNA a semnat un acord de cooperare cu Parchetul European. Ce prevede

26 noiembrie 2024, 14:41

Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) a semnat un acord de cooperare cu Parchetul European (EPPO). Potrivit informaţiilor, acordul va permite celor două instituţii să facă schimb de informaţii , expertiză şi resurse pentru a îmbunătăţi investigarea şi urmărirea infracţiunilor transfrontaliere. De asemenea, documentul mai prevede şi acţiuni comune ale CNA şi EPPO în vederea investigării cazurilor de corupţie şi fraudă a fondurilor europene. Acordul a fost semnat la Bucureşti, marţi, 26 noiembrie, de către directorul CNA, Alexandr Pînzari şi Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al EPPO. 

" Această cooperare între EPPO și CNA va consolida interacțiunea între cele două instituții, va adăuga valoare investigațiilor și va spori capacitatea instituțională de a combate infracțiunile de corupție și a fraudei. Un astfel de parteneriat nu servește doar intereselor de protecție a intereselor financiare ale UE, ci contribuie și la obiectivele mai largi de transparență, responsabilitate și integrare europeană", a declarat directorul CNA, Alexandr Pînzari, după semnarea Acordului.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo