Cod galben de ninsori abundente în România

21 aprilie 2024, 11:45

Meteorologii au emis un cod galben de ninsori în zonele înalte de munte din 14 județe, acolo unde se va depune un strat nou de zăpadă. De asemenea, ei anunță că ploile vor cuprinde toată țara, scrie Digi24.ro.

Codul galben intră în vigoare duminică la ora 18.00 și va fi în vigoare până luni la ora 22.00. 

La altitudini de peste 1500 m în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă.

De asemenea, meteorologii au emis o informare meteorologică până luni la ora 15.00 care anunță că aria ploilor va fi în extindere treptată dinspre sud-vest și va cuprinde toate regiunile. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 10...15 l/mp, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în jumătatea de sud a Moldovei, pe arii restrânse de peste 30 l/mp. Vor fi mai ales averse, izolat însoțite de descărcări electrice. În zona de munte precipitațiile vor fi mixte. 

Vântul va avea local și temporar intensificări în regiunile sudice și sud-estice cu viteze în general între 45 și 55 km/h. 

Marți (23 aprilie) ploile se vor extinde din nou, iar mai ales în zonele de munte și în sud-vest se vor acumula cantități însemnate de apă. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a țării.

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo