Cod Galben în Moldova: Recomandările IGSU pentru cetățeni

19 noiembrie 2024, 20:11

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (IGSU) a venit cu un șir de sfaturi pentru a ne proteja în contextul schimbărilor bruște ale vremii.

Astfel, oamenii legii îndeamnă cetățenii să urmărească buletinele informative emise de autorități cu privire la starea vremii, iar conducătorii auto sunt rugați să-și echipeze autovehiculele conform sezonului rece. Acestea trebuie să fie dotate cu pneuri antiderapante, transmite Știri.md.

Mai mult, șoferii sunt îndemnați să mențină regimul de viteză, să respecte distanța de deplasare în trafic, dar și să circule cu lumina de întâmpinare.

De asemenea, oamenii sunt rugați să respecte regulile antiincendiare la exploatarea surselor de încălzit. 

„Cetățenii sunt îndemnați să nu obtureze canalele de ventilare, să nu suprasolicite sobele și aparatele electrice. Pentru evitarea intoxicațiilor cu monoxid de carbon, încăperile unde are loc arderea trebuie să fie permanent aerisite”, recomandă reprezentanții IGSU.

O atenție deosebită trebuie acordată minorilor. Maturii și cei care au în grijă copii trebuie să-i monitorizeze permanent, în vederea evitării unor situații de risc.

În situații excepționale, cetățenii sunt îndemnați să apeleze de urgență Serviciul 112.

Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în perioada 21-23 noiembrie, în legătură cu deplasarea unor fronturi atmosferice asociate ciclonului atlantic, care va avea un aport și din Marea Mediterană, vremea se va schimba brusc.

Temporar vor cădea precipitații, izolat puternice (7-12 l/m² în 12 ore),inițial sub formă de ploaie, care se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, în special în nordul și centrul țării.

Sunt prognozate depuneri de lapoviță și polei, iar pe drumuri se va forma ghețuș, cu intensificări ale vântului în rafale de până la 15-18 m/s. Totodată, la 21 noiembrie, temperatura medie a aerului va scădea brusc cu 5-7°C.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

 

 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo