Republica Moldova are o restanță serioasă, care o împiedică să înceapă oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Este vorba de lipsa conducătorilor diferitor instituții, precum procurorul general. Remarca a fost făcută astăzi, la Bruxelles, de către comisarul european pentru Politici de Vecinătate și Negocieri de Extindere, Oliver Varhelyi, în timpul unei conferințe de presă la care au mai participat premierul Dorin Recean și înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell.
Potrivit comisarului Oliver Varhelyi, înainte de începerea negocierilor ”trebuie să reflectăm asupra a ceea ce mai trebuie de făcut”.
”Cred că mai este un subiect, care mai trebuie abordat, cel puțin încă unul, care încă nu e rezolvat, dar am primit asigurări din partea guvernului că se va face. Dacă se va face înainte de 25 iunie sau nu, nu cred că vă pot răspunde eu la această întrebare”, a precizat Varhelyi.
La rândul său, premierul Dorin Recean a răspuns că miza nu este o dată anume pentru începerea negocierilor.
”Noi avem obiectivul să fim pregătiți pentru sfârșitul lui iunie. În același timp, și comisia, și statele membre au nevoie să se pregătească pentru acest… cu alte cuvinte, nu există o dată, dar există un obiectiv”, a conchis Recean.
Conferință interguvernamentală a liderilor UE din 25 iunie, la care vor participa reprezentanții Ucrainei și ai Republicii Moldova, urmează să aibă loc înainte cu doar câteva zile - 1 iulie – ca Ungaria să preia președinția Consiliului UE, deoarece Budapesta se opune aderării Ucrainei la UE.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ