
Eduard Apostol, bărbatul în vârstă de 52 de ani, originar din raionul Ungheni, învinuit de omorul a doi soți din localitatea Grătiești, crimă comisă în anul 2002, a fost condamnat vineri, 30 ianuarie, la detenție pe viață.
Potrivit acuzării, în noaptea de 25 mai 2002, Apostol ar fi pătruns ilegal, împreună cu doi complici, în locuința celor doi soți din Grătiești, după ce au rupt gratiile geamurilor. Cei trei ar fi fost echipați cu măști și mănuși, scopul fiind sustragerea unei sume importante de bani.
În timpul atacului, una dintre victime a opus rezistență și a efectuat o împușcătură în direcția unuia dintre complici, care a decedat pe loc. Chiar și în aceste circumstanțe, atacatorii și-ar fi dus intenția până la capăt, iar cei doi soți au fost împușcați mortal. Ulterior, făptuitorii ar fi sustras suma de 200.000 de lei și au părăsit locul faptei.
Oamenii legii mai susțin că, cu un an înainte, inculpatul ar fi participat la un alt atac tâlhăresc similar, comis în municipiul Chișinău, împreună cu alte persoane. În acel caz, victimele – soț și soție – au supraviețuit. Făptuitorii ar fi cerut 20.000 de dolari, iar după ce i-ar fi agresat fizic cu obiecte contondente, le-ar fi sustras banii și bijuteriile găsite în locuință.
Eduard Apostol s-ar fi eschivat de la răspunderea penală timp de peste 23 de ani, fiind anunțat în căutare internațională. Pe lângă infracțiunea de omor intenționat, acesta a fost învinuit și de alte fapte comise începând cu anul 1999, inclusiv tâlhărie, furt, procurarea și deținerea ilegală de arme și muniții, utilizarea documentelor oficiale false, precum și traversarea ilegală a frontierei de stat prin zone neautorizate.
Potrivit dosarului, inculpatul ar fi folosit un pașaport fals, cu datele de identitate ale unui cetățean ucrainean, cu ajutorul căruia ar fi traversat în repetate rânduri frontierele mai multor state. Acesta a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova la data de 5 februarie 2025.
Apostol nu și-a recunoscut vina.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











