Condiții mai bune pentru gravide. Centrul perinatal din Căușeni a fost renovat și dotat cu echipament modern FOTO

19 iulie 2024, 08:40
s0
s0
s2
s1
s4
s5
s7
s6

Femeile din Căușeni, dar și din raioanele vecine își vor aduce pe lume copiii în condiții mai bune și mai sigure. Centrul perinatal din cadrul Spitalului raional Căușeni "Ana și Alexandru" a fost renovat și dotat cu echipament medical performant.

După renovare, Centrul perinatal Căușeni dispune de două săli de naștere, o sală de operație, una de trezire din anestezie și alta de resuscitare neonatală, dotate cu echipament medical de ultimă generație, mobilier și consumabile. Centrul perinatal a primit și o ambulanță de tip A, care asigură transferul rapid al femeilor cu risc de complicații și naștere prematură către centre perinatale de nivel superior.

Totodată, potrivit Ministerului Sănătății, au fost reparate și asigurate cu echipament medical Secția de transfuzie a sângelui și Unitatea pentru asistență oferită supraviețuitorilor cazurilor de violență de gen a Unității Primiri Urgente (UPU) din cadrul Spitalului raional Căușeni. Spitalul acordă asistență medicală și refugiaților din Ucraina.

Investițiile în modernizarea centrului perinatal, a secției și a unității menționate au fost posibile datorită susținerii din partea Fondului ONU pentru Populație (UNFPA),în baza asistenței financiare oferite de Guvernul Suediei, și au constituit circa 7 milioane de lei.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo