Consiliul pentru Egalitate a expediat 4 plângeri către poliţie privind discursurile discriminatorii faţă de Stoianoglo

31 octombrie 2024, 13:56

Consiliul pentru Egalitate a recepţionat şi examinat patru plângeri pentru discurs discriminatoriu şi care incită la ură faţă de candidatul la alegerile prezidenţiale înaintat de către Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM),Alexandr Stoiangolo. Potrivit informaţiilor, plângerile au fost expediate Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău pentru examinarea contravenţiilor, după ce s-a constatat că mesajele în adresa lui Stoianoglo distribuite pe reţelele de socializare pot fi "extrem de nocive şi pot fi considerate instigare la discriminare pe motive de prejudecată, deoarece promovează o percepție conform căreia o persoană de etnie găgăuză nu poate fi președintele Republicii Moldova din cauza etniei"

Una dintre plângeri a fost depusă chiar de către Stoianoglo în data de 25 octombrie, pe numele medicului stomatolog, Marin Andonii, cunoscut în spaţiul public ca fiind un aprig susţinător al partidului de la guvernare şi al Maiei Sandu. Stoianoglo îl acuză pe Andonii de discriminare, după ce medicul, într-un filmuleţ pe Facebook a spus: "Ce facem noi, dăm țara pe mâna unui găgăuz? Dacă se trezește Ștefan cel Mare mai moare odată, să vadă și dezordine am făcut noi aici şi pe cine lăsăm la conducere."

De asemenea, Stoianoglo a depus o plângere şi pe numele lui Radu Dutcovici, un alt susţinător al Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) şi al Maiei Sandu, care a îndemnat moldovenii să voteze candidatul PAS la prezidenţiale, declarând următoare: "Satana acesta de Stoianoglo, un moldovean adevărat niciodată nu votează un găgăuz. Găgăuz înseamnă - trădător de țară.”

Consiliul pentru Egalitate a înregistarat şi din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova o plângere pe numele lui Andonii şi Dutcovici pentru discurs care instigă la ură faţă de Alexandr Stoianoglo şi etnia acestuia.

Alte două plângeri pentru declaraţii şi acţiuni care îndeamnă la ură faţă de Stoianoglo au fost depuse de către liderul unionist, Vlad Bileţchi, dar şi de portalul de ştiri Telegraph.

Potrivit Consiliului, cele patru plângeri au fost expediate către Poliţia Capitalei, iar persoanele vizate urmează a fi sancţionate de către oamenii legii:

"Consiliul ajunge la concluzia că faptele invocate pot fi considerate instigare la discriminare pe motive de prejudecată, deoarece promovează o percepție conform căreia o persoană de etnie găgăuză nu poate fi președintele Republicii Moldova din cauza etniei. Acest tip de discurs are potențialul de a alimenta prejudecăți și stereotipuri negative, amplificând tensiunile sociale și sporind vulnerabilitatea găgăuzilor pe baza originii etnice.

Insinuarea unei astfel de perspective contribuie la un climat de ură și discriminare, influențând negativ percepția publicului și perpetuând atitudini discriminatorii. 

Acest tip de mesaje, difuzate în contextul electoral, poate fi extrem de nociv, fiindcă tinde a fi multiplicat de alegătorii de rând, aflați în febra electorală și amplifică prejudecățile în societate față de persoanele de etnia vizată și duce la stigmatizarea acestui grup etnic. Pentru a contracara instigarea la discriminare în procesul electoral acest tip de mesaje trebuie sancționat cât mai repede și mai eficient posibil", se mai arată în decizia Consiliului pentru Egalitate. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo