Construcţia unui bloc sanitar modern pentru gimnaziul din Vertiujeni, anulată după refuzul conducerii școlii

09 iunie 2025, 13:37
682a4b899361e563f56be45b_pexels-yankrukov-8617543
682a4b899361e563f56be45b_pexels-yankrukov-8617543
505082595_122208116756140739_6675403586437207520_n
505160912_122208116798140739_5519754805860319588_n

Inițiativa de construire a unui bloc sanitar modern în incinta gimnaziului din satul Vertiujeni, raionul Floreşti, propusă și susținută de organizația britanică TEECH, nu va mai fi implementată. Decizia vine după ce administrația instituției de învățământ ar fi refuzat oficial colaborarea cu organizația.

Despre acesz caz a relatat pe reţelele de socializare Tatiana Scoarţă, coordonatorul local al proiectului:

"Voluntarii au luat măsuri într-o clasă care urma să fie alocată pentru a construi un bloc sanitar modern cu toate normele de igienă pentru elevi. Blocul sanitar urma să fie construit începând cu august 2025 și elevii ar fi putut să aibă blocul sanitar la dispoziție începând cu septembrie 2025. De asemenea, TEECH a solicitat o listă cu lucruri de care ar avea nevoie persoanele vulnerabile și urmă să aducă pachete de igienă, cărucioare rulante pentru persoane invalide, scutece pentru copii și adulți, etc", a scris Scoarţă.

De asemenea, coordonatorul proiectului susţine că lucrările pentru blocul sanitar erau estimate la aproximativ 30.000 de euro, suma alocată de TEECH şi crede că decizia de anulare a proiectului ar avea la bază "interese politice":

"Totuşi, inițial nu a fost clar de ce directoarea Gimnaziului Vertiujeni s-a împotrivit construcției blocului sanitar cu o valoare aproximativă de 30 mii Euro. Pentru ca mai apoi să se depisteze că din păcate interesele politice să prevaleze asupra intereselor copiilor… Doamna Directoare a și trimis azi, 9 mai 2025, un proces verbal în care anunță refuzul său", a mai transmis aceasta.

În același mesaj, Tatiana Scoarță a menționat că, potrivit informațiilor disponibile, Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu UNICEF, ar urma să construiască un bloc sanitar în gimnaziul din satul Vertiujeni. Totuși, deocamdată nu este clar când va fi implementat acest proiect:
 
"Atașat găsiți imagini în care se explică cā Ministerul Educației și Cercetării al RM susținuți de UNICEF vor face un bloc sanitar în Gimnaziul din satul Vertiujeni. Totuși la întrebarea când anume va fi acesta construit, un răspuns clar cu o dată limită nu există deoarece resursele financiare sunt limitate. Doamna Novac spune că cunoaște situația din teritoriu.
 
Totuși la întrebarea când anume va fi acesta construit, un răspuns clar cu o dată limită nu există deoarece resursele financiare sunt limitate. Doamna Novac spune că cunoaște situația din teritoriu. Păcat că interesele politice prevalează asupra intereselor copiilor…Să își facă concluzii fiecare dacă interesele cetățenilor sunt puse mai presus de tot sau nu.
Personal, consider că este important ca locuitorii satului Vertiujeni să cunoască această situație. Cred că este important să se cunoască că loc pentru un bloc sanitar pentru copii este. Nu este nevoie de un cabinet în gimnaziu cu canapea pentru pauzele de masă ale colectivului . Consider că interesele elevilor sunt mai importante. Îmi pare extrem de rău că într-o țară democratică ajungem la astfel se situații ", a mai menţionat Scorţa.
 
Deocamdată deputatul Larisa Novac nu a comentat situaţia.
 
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ
 
 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo