Creștinii ortodocși din Moldova și din întreaga lume celebrează astăzi Paștele, sărbătoarea Învierii Domnului. Cu această ocazie, Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de felicitare, subliniind importanța credinței, a tradițiilor și a unității în această zi specială.
"Lumina învie chiar când e doborâtă - cu acest crez ne-am trăit veacurile pe pământul nostru," a declarat Președinta Sandu.
"Am sărbătorit Paștele, an de an, și am deschis casele pentru lumină chiar și atunci când Învierea era interzisă, iar bisericile - distruse. Nu ne-am lăsat doborâți, ne-am păstrat credința și am trăit fiind învățați că a fi om, a fi onest, a fi bun înseamnă a fi puternic."
Șefa statului a evocat frumusețea obiceiurilor pascale și bucuria de a petrece aceste momente alături de cei dragi: "Noi, în Moldova, când ne spunem, cu fețele luminate, 'Hristos a înviat!', adunăm tot neamul în această adresare. Și pe bunica ce făcea cruce cozonacului înainte de a-l pune în cuptor, și lumina după care mergeam cu părinții la biserică, și frații și surorile cu care ciocneam ouăle de Paște, și masa plină cu bucate, dar, cel mai important, plină cu oameni dragi."
Președinta Sandu a accentuat importanța transmiterii tradițiilor către generațiile viitoare: "Tradițiile noastre vor fi transmise copiilor, deoarece acestea reprezintă rădăcinile cu care cetățenii noștri pleacă în lume și lucrurile care ne oferă identitate și încredere în cine suntem. Vă îndemn să promovați obiceiurile noastre oriunde ați fi, căci sunt cele mai dragi sufletului nostru."
Mesajul Președintei se încheie cu o îndemn la bucurie, speranță și unitate: "Să trăim Paștele cu bucurie și iubire. Și cu speranță că binele învinge. Hristos a înviat!"
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ