CSM a dispus reevaluarea judecătorului Angela Braga. Aceasta a promovat Vettingul, dar este vizată într-un dosar penal

16 aprilie 2025, 14:13
Captură de ecran 2025-04-16 142350

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins raportul pozitiv al Comisiei Vetting în privința judecătorului Angela Braga de la Curtea de Apel Centru, care în prezent este vizată într-un dosar de corupţie. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței  CSM de miercuri, 16 aprilie, cu zece voturi "pentru".

Angela Braga a fost evaluată pozitiv de către Comisia Vetting în data de 13 martie. Ulterior, la câteva zile distanţă, judecătorul a fost suspendată din funcţie, fiind cercetată într-un dosar penal pentru corupţie.

Referitor la acest caz, Comisia Vetting a transmis că că "nu efectuzează investigaţii pe teren şi nu pot constata comiterea unor infracţiuni". Potrivit acestora, "pornirea urmăririi penale în privința unor judecători nu presupune neapărat un temei de nepromovare a evaluării, întrucât Comisia în activitatea sa se conduce de principiul prezumției de nevinovăție".

Comisia Vetting a mai declarat că în procesul de examinare al Angelei Braga au fost solicitate informații despre persoanele evaluate de la diverse instituții, inclusiv Procuratura Generală, Procuratura Anticorupție, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Corupției, Centrul Național Anticorupție, Ministerul Afacerilor Interne.

CITEŞTE ŞI: Un judecător, care recent a trecut vettingul, ar fi vizat de perchezițiile CNA. Detalii despre magistraţii cercetaţi pentru corupţie

CITEŞTE ŞI: Unul dintre magistraţii care a promovat Vettingul este cercetat pentru corupţie. Reacţia Comisiei

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

 

 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo