Perciun: Primesc tot mai multe sesizări privind deplasările unor profesori în Federația Rusă, la instruiri organizate de Evrazia

07 mai 2025, 13:29

Ministrul Educaţiei, Dan Perciun a anunţat într-o postare pe reţelele de socializare că a primit tot mai multe sesizări referitor la deplasările unor grupuri de cadre didactice din diferite raioane ale ţării în Federaţia Rusă. Potrivit acestuia, profesorii moldoveni sunt instruiţi în Rusia de către membrii Evrazia, organizaţie sancționată de Uniunea Europeană pentru implicarea în activități de destabilizare a Republicii Moldova. 

Perciun afirmă că așa-zisele instruiri reprezintă activități de îndoctrinare axate pe promovarea narativelor Kremlinului despre războiul din Ucraina:

" "Decadența Occidentului", revizionismul istoric rusesc – mesaje care, prin intermediul acestor cadre didactice, ajung ulterior în școlile noastre, în mințile și sufletele viitoarei generații de cetățeni moldoveni. Astfel de acțiuni fac parte dintr-un război hibrid îndreptat împotriva Republicii Moldova, prin care diverse grupuri sociale sunt impregnate cu mesaje ostile intereselor noastre naționale și trimise apoi să le răspândească în comunitățile din care provin", a transmis el.
 
Oficialul mai declară că aceste activităţi ar fi organizate chiar şi cu implicarea directă a autorităților locale:
"În condițiile în care Ministerul Educației nu este fondatorul instituțiilor de învățământ, iar administrarea școlilor este responsabilitatea consiliilor raionale, aceste activități s-au desfășurat, în unele cazuri, chiar cu susținerea și implicarea directă a autorităților locale", a subliniat ministrul.
 
Dan Perciun mai anunţă că Ministerul Educației a informat toate instituțiile de învățământ că este strict interzisă desfășurarea, în incinta acestora, a activităților cu caracter de propagandă militaristă, șovină sau naționalist-extremistă, precum și a celor care promovează discursul urii interetnice sau atitudini revizioniste:
"Totodată, este interzisă participarea instituțiilor de învățământ, a cadrelor didactice și a personalului de conducere la activități, proiecte sau programe organizate de entități care atentează la independența și securitatea Republicii Moldova ori care promovează violența, ura sau discriminarea", a menţionat oficialul.
 
Ministrul avertizează că profesorii implicaţi în asemenea activităţi vor fi sancţionaţi:
"Vor fi sancționate în conformitate cu prevederile punctului 19 din Codul de Etică, inclusiv prin retragerea gradelor didactice și manageriale, conform punctului 53 din Regulamentul de atestare a cadrelor didactice din învățământul general, profesional-tehnic și din cadrul structurilor teritoriale de asistență psihopedagogică", a conchis ministrul.
 
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo