
Directorul Liceului Teoretic "Toader Bubuiog" din comuna Bubuieci a fost sancţionat disciplinar pentru "nerespectarea normelor de organizare instituţională şi protecţie a copiilor, conform cadrului normativ în vigoare".
Anunţul a fost făcut de către Direcţia Generală Educaţie Tineret şi Sport a Capitalei (DGETS),în urma unei evaluări a instituţiei în cadrul căreia s-au "constatat deficiențe în managementul educațional și aplicarea politicilor de prevenire a bullying-ului și asigurare a securității elevilor".
Se întâmplă după ce un elev din această instituţie, a căror rude susţineau că ar fi fost victima bullying-ului, a decedat pe patul de spital după ce ar fi suferit o traumă la picor în timp ce se afla la şcoală.
"Ca urmare, s-au dispus măsuri pentru îmbunătățirea climatului școlar, întărirea colaborării școală-familie și aplicarea strictă a prevederilor legale privind protecția elevilor", transmite DGETS.
Amintim că în luna februarie un copil în vârstă de 13 ani, elev al liceului din Bubuieci a decedat după mai multe zile de internare în spital, în urma unei traume la picior. Atunci, familia băitului a spus că copilul s-ar fi lovit în timpul orelor. Pe acest caz Ministerul Educaţiei şi Cercetării a iniţiat o investigaţie. De asemenea, ministrul Sănătăţii a declart că copilul nu ar fi decedat din cauza traumatismului primit la şcoală, ci din cauza unui furuncul, tratat acasă de către părinţi.
CITEŞTE ŞI: O nouă tragedie. Un copil a decedat la Institutul Mamei și Copilului. Medicii sunt acuzați de neglijență
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ