Alexandru Iacub, secretar general al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale a fost numit şef al Serviciului Vamal. Decizia a fost aprobată în şedinţa cabinetului de miniştri de miercuri, 28 august.
Numirea lui Iacub a fost propusă de către ministrul Finanţelor, Victoria Belous. Astfel, Executivul a aprobat demisia acestuia de la cârma Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, acolo unde a început să activeze din anul 2022.
Potrivit informaţiilor, Iacub are studii în Științe Politice şi Drept Constituțional și Administrativ. De asemenea, din anul 2019 şi până în 2022, Iacub a fost consultant principal în Direcția Generală Juridică a Parlamentului, iar anterior, actualul şef al Vămii a activat în funcţia de asistent în Secretariatul Parlamentului.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ