Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Olivér Varhelyi, comisarul european pentru vecinătate și extindere. În cadrul discuțiilor, șeful Legislativului a menționat că Parlamentul va continua să muncească împreună cu Guvernul, societatea civilă pentru a avansa în implementarea agendei de reforme a țării noastre și pentru a alinia treptat legislația cu acquis-ul comunitar.
"Suntem conștienți că fiecare capitol de negociere închis va însemna rezultate vizibile pentru cetățeni, pentru dreptate și supremația legii. De aceea reformele inițiate în domeniul justiției și cel al combaterii corupției sunt prioritare, precum și securitatea internă", a subliniat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului s-a referit și la faptul că, în această toamnă, vor avea loc două exerciții electorale importante pentru viitorul Republicii Moldova.
"Ne vom asigura împreună cu partenerii noștri ca ele să decurgă conform legii, fără amestecul Federației Ruse și al grupărilor criminale", a spus Igor Grosu.
Vizita la Chișinău a Comisarului european pentru vecinătate și extindere, Olivér Varhelyi, are loc în contextul primei runde de screening bilateral din cadrul negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană – evaluarea legislației naționale pe capitolul 5 "Achiziții publice", care se referă la utilizarea eficientă a banilor publici.