Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat astăzi, 26 decembrie, un decret care prevede ajustări în componența echipei sale.
”Unii dintre consilieri își vor continua activitatea în domeniile deja gestionate, în timp ce alții vor prelua atribuții noi”, anunță Președinția.
Astfel, Igor Zaharov, care până acum a ocupat funcția de consilier pentru afaceri europene și comunicare strategică, va deveni consilier pe comunicare publică și purtător de cuvânt al Președintei.
Olga Roșca va prelua atribuțiile de consilier pe politică externă și afaceri europene.
De asemenea, Maia Sandu a acceptat demisiile Irinei Gotișan, care a deținut funcția de purtător de cuvânt, al Iulianei Cantaragiu, consilieră pentru protecția mediului, și Angelei Brașoveanu, consilieră în domeniul culturii.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ