Deputatul PAS, Eugeniu Sinchevici, a fost prins cu minciuna sau incompetența?

20 martie 2025, 09:49
Embed:

Deputatul PAS, Eugeniu Sinchevici, a fost prins cu minciuna sau incompetența? În cadrul emisiunii ”Rezoomat” de la Rlive TV, parlamentarul a declarat că nu cunoaște nimic despre proiectul de lege cu privire la inamovibilitatea membrilor Consiliului Audiovizualului (CA) și a TRM.

”Eu nu sunt la curent cu așa un proiect de lege, cel puțin pe platforma Comisiei nu am auzit să fie discutat. Sincer, la toate discuțiile la care am participat, niciodată nu am auzit despre așa o idee”, a declarat Sinchevici.

Deputatul BCS, Adela Răileanu, îl contrazice însă pe Sinchevici. Parlamentara a publicat un video de la ședința Comisiei din 12 martie 2025, în cadrul căreia un alt deputat PAS, Liliana Nicolaescu-Onofrei, a vorbit despre necesitatea acestei legi, iar Sinchevici era prezent la acele discuții.

”Este greu să înțelegem exact cu ce ne confruntăm în acest caz. Fie avem de-a face cu o gravă problemă de incompetență, atunci când afirmi că nu cunoști existența unui proiect de lege, deși ai participat la ședința unde acest proiect a fost anunțat și s-a precizat clar că este consultat cu partenerii europeni. Fie ne confruntăm cu o intenție clară de a dezinforma și manipula opinia publică, încercând să ascunzi un subiect sensibil și incomod. Personal, tind să cred că adevărul este undeva la mijloc și reflectă o caracteristică definitorie a actualei guvernări, unde incompetența, minciuna și dorința disperată de a rămâne la putere se împletesc. Aceasta nu este o critică personală, însă eu, ca și mulți alții, nu pot tolera nici minciuna, nici incompetența în funcțiile publice”, a scris Adela Raăileanu pe Facebook. 

Precizăm că inamovibilitatea membrilor CA și a TRM constă în imposibilitatea celor care i-au numit de a-i revoca. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo