DETALII cutremurătoare privind moartea ofițerului SPPS: Acesta și-a pus capăt zilelor

22 mai 2024, 11:31
acces

Poliția a confirmat faptul că un ofițer al Serviciului de Protecție și Pază de Stat, în vârstă de 32 de ani, și-a pus capăt zilelor. Corpul neînsuflețit al victimei a fost găsit într-o pădure din sectorul Râșcani, pe 20 mai.

Poliția a deschis un dosar penal cu privire la acest caz.

"Confirm că la data de 20 mai, un coleg de-al nostru dintr-o instituție de forță, cu vârsta de 32 de ani, și-a pus capăt zilelor. Oamenii legii la moment stabilesc toate circumstanțele în cadrul unei cauze penale", ne-a comunicat Diana Fetco, șefa Secției Comunicare și Protocol a Poliției Republicii Moldova.

Amintim că, astăzi, 22 mai, Serviciul de Protecție și Pază de Stat a venit cu un mesaj de condoleanțe pe Facebook, însă nu a menționat circumstanțele în care ofițerul ar fi decedat.

"Cu profundă tristețe anunțăm despre decesul colegului nostru, Denis Curjos, căpitan al Serviciului de Protecție și Pază de Stat. Denis Curjos a fost un ofițer de protecție onest și devotat, îndeplinindu-și cu onoare misiunile încredințate. Pe lângă abilitățile sale profesionale, Denis a fost un om cu un suflet generos și un prieten de nădejde pentru toți cei care au avut privilegiul să îl cunoască. Ne exprimăm întreaga compasiune și transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate, precum și tuturor celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace", menționează SPPS.

Citește și: DOLIU la SPPS. Un ofițer al Serviciului de Protecție și Pază de Stat a murit. Cadavrul acestuia ar fi fost găsit într-o pădure din Capitală

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo