
Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, chirurgul Ştefania Szabo, a fost găsită fără suflare marţi dimineaţă, 28 octombrie, în camera de gardă a unităţii sanitare.
Medicul buzoian intrase în gardă luni dimineaţă şi a participat la inaugurarea unei extinderi a secţiei de Pneumologie. Pentru că nu a mai răspuns nici la telefon, colegii din Spital au intrat în Camera de Gardă, unde au găsit-o fără suflare în jurul orei 6.00
Stefania Szabo avea 37 de ani pe care îi împlinise pe data de 1 octombrie. Ea ocupa funcţia de director al unităţii sanitare din 2021.
Mesajul postat pe Facebook
"Fiecare zi în spital aduce o nouă provocare, o nouă poveste, un nou vis de salvat. Medicina nu înseamnă doar tratamente şi diagnostice, ci şi inimă, empatie şi dorinţa de a fi sprijin acolo unde e cea mai mare nevoie. Pentru noi, fiecare pacient este un univers întreg", scria medicul pe Facebook la începutul lunii septembrie.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











