Directorul unei întreprinderi municipale, pe banca acuzaților pentru trei episoade de corupere pasivă. Riscă pușcărie

17 octombrie 2024, 09:56
judecata

Directorul unei întreprinderi municipale a fost trimis pe banca acuzaților pentru trei episoade de corupere pasivă.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în perioada anului 2022, învinuitul, deținând funcția de director al unei întreprinderi municipale de alimentație publică, contrar atribuțiilor de serviciu, a săvârșit trei infracțiuni de corupere pasivă, a pretins și primit de la reprezentanții agenților economici sume între 3 000 și 18 000 lei, pentru nerezilierea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu aceștia.

Învinuitul și-a recunoscut vina, încheind un acord de recunoaștere a acesteia, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea comisă, legea prevede pedeapsa sub formă de închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 200 000 la 300 000 lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani, iar datorită încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, limitele de pedeapsă prevăzute de lege se reduc cu o treime.

Aboneză-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo