Dodon: Referendumul trebuie boicotat. Acesta nu decide dacă Moldova va adera sau nu la UE

20 august 2024, 10:11

Fostul preşedinte al ţării, Igor Dodon afirmă că referendumul din 20 octombrie nu are legătură directă şi nu va influenţa aderarea sau nu la UE a Republicii Moldova. Potrivit politicianului, moldovenii ar trebui să boicoteze plebiscitul întrucât acesta ar fi " referendumul personal, de buzunar al Maiei Sandu". Se întâmplă după ce şeful statului, Maia Sandu a îndemnat cetăţenii să îşi exprime votul, indiferent dacă susţin sau nu aderarea ţării în UE.

Maia Sandu a înțeles un lucru care o sperie foarte mult. Boicotul și eșecul referendumului constituțional este boicotul și eșecul ei personal. Iată de ce ea este atât de disperată să mobilizeze lumea la referendum. Se teme pentru dânsa! Și acest referendum nu are legătură directă cu integrarea europeană. El nu decide dacă vom fi în UE sau nu. El e altceva. El e referendumul personal, de buzunar al Maiei Sandu. Și el trebuie boicotat. Iar Maia Sandu lipsită de votul cetățenilor. Ea și referendumul ei electoral nu merită susținerea moldovenilor. Timpul ei a trecut. A trecut prost și dăunător pentru țară. "Vremurile bune" au fost un coșmar pentru Republica Moldova " a mai adăugat liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova.

Precizăm că miercuri preşedintele Maia Sandu a transmis un mesaj moldovenilor, în care îi îndeamnă să participe activ la referendumul care prevede integrarea europeană ca obiectiv al statului şi introducerea acestuia în Constituţia Republicii Moldova:

" Referendumul nu este al meu, nu este pentru mine. Referendumul este pentru toți oamenii acestei țări. Fiecare dintre voi, noi cu toții, spunem ce credem pe 20 octombrie, spunem încotro vrem să mergem. Indiferent dacă susțineți aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană sau nu o susțineți, participați la referendum " a mai menţionat Maia Sandu.

Amintim că atât alegerile prezidenţiale, cât şi referendumul vor avea loc în data de 20 octombrie.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo