Poliția din Chișinău a întocmit două procese-verbale pentru instigare la discriminare. Asta după ce susținătorii candidatei PAS, Marin Andonii și Radu Dutcovici, au lansat pe internet mesaje xenofobe. Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a anunțat că actele de constatare urmează a fi remise instanței de judecată, transmite ZVON.MD
" Alte persoane au sesizat poliția cu privire la aceste circumstanțe. Avem două materiale înregistrate la acest compartiment. La ziua de ieri, colegii de la Direcția de Poliție a municipiului Chișinău au întocmit procese-verbale pe articolul 70, indicele 1, ce prevede discriminarea motivată de prejudecată, dar, țin să remarc că, conform articolului 400, alineat 5 din Codul Contravențional, aceste procese-verbale se remit în instanța de judecată pentru a fi examinate. Deci au fost constatate de poliție", a precizat Cernăuțeanu.
Potrivit ultimelor modificări la Codul contravențional, instigarea la discriminare se sancționează cu amendă de la 1.000 până la 4.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, și între de la 6.000 și 10.500 de lei pentru persoanele cu funcție de răspundere.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ