
În spatele străzilor curate și al tomberoanelor golite zilnic stau oameni care își încep ziua înainte ca orașul să se trezească. Printre ei — doi frați de la Î.M. Regia „Autosalubritate”, care, deși au urmat drumuri diferite în viață, astăzi lucrează umăr la umăr pentru același scop: un Chișinău curat și bine îngrijit.
Rodion Durbală activează în Regie din 2014, fiind hamal. „Ne trezim la ora 4, venim la garaj și de acolo plecăm pe rute. E mai greu când plouă sau ninge, dar asta e munca noastră. Dacă nu am fi noi, cine ar avea grijă de oraș?”, spune el.
Fratele său a lucrat în trupele de carabinieri, apoi a plecat pentru o perioadă în Germania, unde nu a reușit să-și găsească un loc stabil de muncă. Rodion l-a adus alături de el la Regia „Autosalubritate”, unde acum lucrează cot la cot. „La început e greu, dar te obișnuiești. Salariul e motivant, vine la timp, sunt și premii. Avem condiții bune, mașini moderne, cu aer condiționat – nu se compară cu ce era înainte”, povestesc ei.
Frații spun că munca lor e grea, dar cinstită, și că se mândresc cu ceea ce fac. „De la clasa a noua lucrez. Părinții ne-au învățat să nu stăm și să ne facem singuri bucata noastră. Nu suntem alintați, tot ce avem, am făcut cu mâinile noastre.”
Povestea celor doi este una dintre sutele care se scriu zilnic în Regia „Autosalubritate” — o instituție unde munca de echipă, disciplina și respectul pentru oraș se transformă, în fiecare dimineață, în străzi curate și un Chișinău mai frumos.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











