Doi bărbați din Ceadâr-Lunga au fost trimiși în judecată pentru proxenetism și exploatarea sexuală, în 2012-2016, a două moldovence, în orașul Himchi din Rusia.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS),la revenirea din Rusia în Moldova, în 2020 și 2023, învinuiții, care acum au vârsta de 33 ani, au fost audiați de procurorii PCCOCS. Prima dintre victime a fost recrutată de către unul din inculpați în 2012, atunci când avea vârsta de 26 de ani. Acesta-i promisese lucru bine plătit, în calitate de vânzătoare la peronul gării din Himchi, iar în acest scop "a ajutat-o" prin perfectarea pașaportului și cumpărarea tichetului la autocar. Sosită acolo, însă, acesta a adăpostit-o într-un apartament, i-a sechestrat pașaportul și a impus-o să presteze servicii sexuale, până în anul 2014, iar banii și i-a luat lui. Prin urmare, aceasta solicită un prejudiciu de 200.000 ruble.
În 2015, aceasta a fost convinsă de către al doilea bărbat trimis în judecată ca să practice prostituția pentru clienții identificați de către dânsul (până în anul 2016),fără însă ca să-i dea banii primiți de la clienți. Prin urmare, în privința acesteia, al doilea inculpat este învinuit pentru proxenetism, care se pedepsește cu închisoare de la 4 la 7 ani.
Potrivit procurorilor PCCOCS și ofițerilor CCTP, a doua victimă, în 2012 avea copil de un an. Inculpații au profitat de situația ei financiară precară, au recrutat-o în scopul traficării sexuale, iar unul din ei a transportat-o cu mașina la Moscova. Apoi, aceștia au adăpostit-o într-un apartament din orașul Himchi, i-au sechestrat pașaportul și au impus-o să presteze servicii sexuale, timp în care copilul era lăsat în grija altei persoane. Aceasta a prestat servicii sexuale, contra sumelor de 8.000-11.000 ruble/noapte, până în anul 2016, iar banii și i-au însușit inculpații. Prin urmare, victima solicită și un prejudiciu de 6.000 de dolari.
Potrivit Codului penal, exploatarea sexuală comisă în aceste împrejurări se pedepsește cu închisoarea de la 7 la 15 ani.