Donald Trump anunţă că a avut loc "un mare schimb de prizonieri" între Rusia şi Ucraina

23 mai 2025, 18:25

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că tocmai s-a încheiat un schimb major de prizonieri între Rusia şi Ucraina şi a sugerat că acesta ar putea fi o premisă pentru "ceva mai mare", o posibilă aluzie la continuarea negocierilor de pace, relatează AFP şi Reuters.

"Un schimb major de prizonieri tocmai a fost finalizat între Rusia şi Ucraina. Acesta va intra în vigoare în scurt timp. Felicitări ambelor părţi pentru această negociere. Acest lucru ar putea duce la ceva mare???", a declarat Trump într-o postare pe Truth Social, fără alte detalii, scrie News.ro.

Ucraina a prezentat Rusiei o listă cu 1.000 de prizonieri de război, în pregătirea unui viitor schimb major, a declarat joi un oficial din cadrul serviciilor de informaţii militare ucrainene.

Un acord pentru efectuarea unui astfel de schimb a fost încheiat la sfârşitul săptămânii trecute, la Istanbul, în timpul primelor discuţii directe dintre Rusia şi Ucraina în mai mult de trei ani.

Moscova a declarat ulterior că orice alte discuţii cu Kievul ar putea avea loc numai după schimbul de prizonieri, planificat într-un format de 1.000 de ruşi pentru 1.000 de ucraineni.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că negociatorii-şefi din partea Ucrainei şi Rusiei s-au sunat luni pentru a discuta despre acest schimb.

Donald Trump, care a declarat în timpul campaniei sale electorale că va pune capăt rapid invaziei ruse în Ucraina, care a început în 2022, încearcă de mai multe săptămâni să obţină o încetare a focului între cei doi beligeranţi, ameninţând în acelaşi timp că se va retrage din procesul de mediere dacă nu se înregistrează progrese.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo