Dorin Recean a votat la alegerile prezidențiale din România. Mesajul pentru moldoveni:  ,,E nevoie de unitatea noastră''

03 mai 2025, 11:30

Premierul ţării, Dorin Recean, i-a îndemnat, sâmbătă, pe moldoveni să meargă la vot pentru alegerea noului preşedinte al României.

Recean a declarat că ,,o Românie europeană și democratică este esențială pentru viitorul comun al celor două state'', după ce a votat în primul tur pentru alegerile prezidenţiale.

„În următoarele 2 zile, cetățenii români de pretutindeni sunt chemați să-și aleagă președintele. La alegerile prezidențiale din toamnă, peste 80 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova cu cetățenie română au ieșit la vot în Chișinău, Ialoveni, Ungheni, Călărași și în toate raioanele țării pentru a susține o cale europeană și liberă pentru România.Din nou, e nevoie de unitatea noastră. Să ne aducem contribuția la protejarea viitorului european al cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului, mai ales că o Românie democratică și puternică înseamnă și un avocat ferm al Chișinăului în toate capitalele europene. Azi și mâine, pe teritoriul Republicii Moldova sunt deschise 64 de secții de votare. Puteți vota în baza unui act de identitate românesc valabil, precum cartea de identitate (electronică/provizorie),buletin de identitate sau pașaport”, este mesajul transmis de premierul Dorin Recean.

Ministerul Afacerilor Externe din România a trimis 3,6 milioane de buletine de vot în străinătate și dă asigurări că sunt suficiente. Iar dacă s-ar epuiza în anumite secții, pot fi transferate de la centrele unde fluxul de alegători este mai scăzut, transmite presa română.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo