
Procuratura Anticorupție a anunțat luni, 4 august, că replicile părților în dosarul penal al deputatului Marina Tauber au fost încheiate, iar instanța a stabilit data pronunțării sentinței: 30 septembrie 2025, ora 16:00. Marina Tauber este acuzată de cinci capete de acuzare, inclusiv falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic, acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat și amestec în înfăptuirea justiției.
Infracțiunile sunt încadrate potrivit articolelor 30, 42 alin. (2) și (3),45, 181/2 alin. (1) și (5) și 303 alin. (3) din Codul penal.
În același dosar este vizat și Partidul Politic "Șor", reprezentat de Tauber, fiind acuzat de falsificarea rapoartelor financiare și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat.
Precizăm că, Marina Tauber nu s-a prezentat la nicio ședință de judecată din 2025. În luna ianuarie, aceasta a părăsit Republica Moldova cu destinația Turcia, în baza unei decizii a Judecătoriei Chișinău din decembrie 2024, prin care magistratul Olga Bejenari i-a permis să călătorească. De atunci, Tauber nu a mai revenit în țară și nici nu a participat la procesele desfășurate în cadrul dosarului.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ