Două ambulanțe au rămas blocate pe drumuri din cauza ghețușului: Au intervenit salvatorii

22 ianuarie 2026, 10:01
619297096_1288735896625792_8378286956665336161_n

Două ambulanțe au rămas blocate pe drumurile din Criuleni și Leova din cauza ghețușului, însă au fost deblocate de salvatori și au putut continua deplasarea.

Primul incident a avut loc în dimineața zilei de miercuri, 21 ianuarie, în apropierea localității Hrușova, raionul Criuleni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:11. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU),ambulanța, care se deplasa spre un pacient, a derapat de pe traseu și a rămas blocată. La fața locului a intervenit o echipă de salvatori, care a efectuat lucrări de tractare și deblocare, permițând autospecialei să își continue drumul.

Cel de-al doilea caz a fost înregistrat în seara aceleiași zile, la ora 23:41, în satul Cupcui, raionul Leova. O ambulanță care se îndrepta spre o chemare la pacient s-a blocat pe un drum de țară acoperit cu zăpadă. Angajații Unității salvatori și pompieri Leova au intervenit prompt și au deblocat autospeciala, asigurând reluarea misiunii medicale.

 

Potrivit datelor IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 38 de situații de risc provocate de condițiile meteorologice și drumurile alunecoase.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo