
Descoperire făcută la vama Costeşti. Două viori, presupuse a fi cu valoare culturală, au fost găsite în microbuzul unui moldovean în vârstă de 29 de ani ce se deplasa din Marea Britanie spre Republica Moldova.
,,Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Costești, în cooperare cu funcționarii Direcției integritate și supraveghere, și ofițerii Departamentului antifraudă și conformare, după ce au supus verificărilor de specialitate un microbuz de model ,,Mercedes-Benz Sprinter”, ce se deplasa din Marea Britanie, transportând pasageri și bagaje neînsoțite'', a transmis, duminică, Serviciul Vamal, într-un comunicat,
În urma verificărilor, autoritatea vamală a depistat două viori, presupuse a fi cu valoare culturală.
Şoferul, un conațional în vârstă de 29 de ani, este acum cercetat. Bunurile au fost ridicate, iar investigațiile pe caz continuă.
Serviciul Vamal precizează că instrumentele muzicale fac parte din categoria bunurilor ce pot fi introduse, scoase în/din Republica Moldova doar cu condiția ca acestea să nu fie destinate activității comerciale. O altă condiție obligatorie este ca bunurile să fie declarate Serviciului Vamal în momentul trecerii frontierei de stat.
Nedeclararea bunurilor reprezintă o încălcare a legislației vamale, menţionează sursa.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ