Dragalin: Dosarul celor trei magistrați acuzați de corupție, transmis în judecată

19 noiembrie 2024, 16:13

Procuratura Anticorupție a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a trei magistrați, acuzați de corupție. Dosarul a fost intentat în iunie 2023, iar conform probelor cei trei judecători, dintre care doi sunt soț și soție, s-ar fi înțeles să obțină o soluții favorabile pe mai multe dosare.

În primul caz, soțul și soția, ambii judecători din cadrul Judecătoriei Chișinău și un alt magistrat de la Curtea de Apel Chișinău au încercat să influențeze judecătorii Curții de Apel Chișinău să aplice o măsură preventivă mai blândă în privința unei persoane arestate preventiv în schimbul sumei de 3000 Euro (aproximativ 57.500 MDL).

Într-un alt caz cei doi soți judecători au încercat prin intermediul unei alte persoane să influențeze activitatea unor funcționari publici din cadrul Agenției Servicii Publice, pentru a facilita obținerea unui permis de conducere în schimbul sumei negociate de 800 Euro (aproximativ 15.300 MDL).

Episodul trei se referă la judecătoarea care a declarat că are influență asupra magistraților Curții de Apel Chișinău și îi poate determina să adopte o soluție favorabilă unei persoane condamnate, pe marginea recursurilor declarate împotriva unei hotărâri judecătorești. Pentru această pretinsă influență judecătoarea a cerut bani, fără a specifica o sumă exactă.

Inculpații nu și-au recunoscut vinovăția, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea de trafic de influență, legea prevede pedeapsă sub formă de amendă de la 100 000 la 150 000 lei sau închisoare de până la 6 ani pentru pretinderea de bani, iar în cazul promisiunii de bani, legea prevede amendă de la 100 000 la 150 000 lei sau închisoare de până la 3 ani. Totodată, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor deținute de către inculpați în valoare de aproximativ 1.550.000 MDL.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo