Droguri de peste 5 milioane de lei, ascunse în trotinete electrice. Trei suspecți, reținuți

28 ianuarie 2025, 14:08
Embed:

Membrii unui grup specializat în introducerea în țară prin contrabandă a drogurilor de tip sintetic, care urmau a fi vândute în Moldova prin intermediul Telegram, au fost reținuți de oamenii legii. Bănuiții, printre care și organizatorul care se află în Germania, au vârstele cuprinse între 25-46 ani.

În timpul investigațiilor, oamenii legii au constatat că printr-un post vamal de intrare în Republica Moldova urmează să fie introdusă, prin contrabandă, o cantitate impunătoare de droguri sintetice din Germania. Astfel, un microbuz, condus de un bărbat de 30 de ani, din raionul Dubăsari, a fost supus verificărilor. În interior, sub bancheta din spate a fost depistată o trotinetă electrică împachetată, iar în ea erau camuflate trei pachete cu prafuri de culoare bej, alb și brun cenușiu cu masa totală de aproximativ 3500 de grame. 

Șoferul a declarat că trotineta i-a fost transmisă de către o persoană necunoscută pentru a fi transportată în Chișinău, unde va fi preluată de o rudă.

Șoferul microbuzului, sub controlul polițiștilor, a livrat totuși trotineta în Chișinău și a transmis-o unei femei de 25 de ani, aceasta fiind reținută în timp ce scotea trotineta dintr-un taxi. Femeia a comunicat polițiștilor că trotineta trebuie s-o preia un prieten de-al concubinului său, un bărbat de 30 ani care, la fel a fost reținut. În cadrul percheziției la domiciliul acestuia, ofițerii de investigație au depistat pachețele cu droguri de tip amfetamină, pastile cu efect psihotrop, cântare electronice și pachețele zip-lock pentru ambalarea drogurilor.

Valoarea drogurilor sechestrate sunt estimate la circa 5 000 000 de lei, fiind vorba de cocaină, amfetamină și mefedronă.

Cei trei suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore. Ei riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare.

 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo