După 30 de ani, Rusia reia zborurile cu capitală Coreei de Nord, Phenian

27 iulie 2025, 15:03

Rusia lansează zborurile comerciale directe pe ruta Moscova-Phenian, capitala Coreei de Nord, au anunţat autorităţile ruseşti.

Este pentru prima dată de la începutul anilor 1990 când au loc zboruri regulate între capitalele celor două ţări, aflate la o distanţă de aproape 6.500 de kilometri, potrivit informaţiilor publicate pe blog-urile de aviaţie ruseşti, şi legăturile aeriene directe vin la aproximativ o lună după reluarea curselor cu trenul pe ruta Moscova - Phenian, întrerupte în 2020 din cauza pandemiei. O călătorie cu trenul între Moscova şi Phenain durează 10 zile.

Primul zbor pe ruta Moscova - Phenian va fi efectuat de un aparat Boeing 777-200ER aparţinând companiei Nordwind Airlines, care ar urma să decoleze la ora locală 7 p.m. (16:00 GMT) de pe aeroportul Sheremetyevo, potrivit informaţiilor publicate pe pagina de Internet a acestei companii aeriene private. Avionul urmează să aterizeze la Phenian în jurul orei locale 09:05, după un zbor de opt ore şi cinci minute.

Agenţia de presă rusească RIA Novosti a informat că biletele pentru acest zbor au preţuri care încep de la 44.700 de ruble (563 de dolari) şi toate cele 440 de locuri ale avionului Boeing 777-200ER au fost ocupate rapid.

La rândul său, agenţia de presă oficială TASS a anunţat că primul zbor pe ruta Phenian-Moscova este prevăzut pentru data de 29 iulie.

Până acum, singura legătură aeriană directă între Rusia şi Coreea de Nord au fost zborurile companiei aeriene nord-coreene Air Koryo pe ruta Phenian - Vladivostok, extremul orient rus, care sunt efectuate de trei ori pe săptămână.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo